Tu ce faci când îți rămân albușuri de la alte preparate? De-a lungul timpului eu am mai făcut fursecuri din albuș cu cocos, însă cum îmi place să încerc lucruri noi, am pregătit acest chec din albușuri după rețeta mamei, din care am eliminat zaharul brut și pe care am ajustat-o pe alocuri. Încercasem și în trecut o altă rețetă, însă nu mi-a placut îndeajuns încât să o postez. Cum aceasta a avut un rezultat peste așteptări, merită să îi dai o șansă.
Să îți mai spun că este ușor de făcut, poate fi consumat la gustare sau chiar la micul dejun alături de fructe proaspete, lapte sau iaurt și că îl poți oferi si copiilor începând cu varsta de 1 an?
Ingrediente
6 albușuri
2 linguri de miere
6 curmale
120 gr făină
Coaja și zeama de la 1/2 lămâie
4 linguri de nucă măcinată/tocată mărunt
1/2 praf de copt
100 ml ulei/ 100 gr unt
Modul de preparare
Curmalele se pun la hidratat în puțină apă caldă dacă timpul îți permite.
Pornești cuptorul și îl setezi la 170 grade sau foc mediu.
Într-un castron, bați albușurile spumă.
Într-un alt castron, freci uleiul cu mierea și curmalele tocate mărunt.
În amestecul omogen încorporezi albușurile bătute spumă cu ajutorul unei spatule, iar apoi adaugi treptat făina, praful de copt stins în zeama de lămâie, coaja de lămâie și nuca măcinată sau tocată.
Torni compoziția într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt și o bagi în cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 40 minute sau până ce trece testul scobitorii.
Când este făcut, îl scoți din cuptor și îl lași să se răcească înainte de a-l servi. Așa cum spuneam mai sus, îl poți asocia cu fructe proaspete, iaurt sau lapte, în funcție de preferințe.
Spor la prăjiturit!
Σχόλια