top of page

Cheesecake cu fructe de padure fara zahar


Anul acesta, de ziua Anastasiei, am decis sa o aniversam acasa, insa sa-I organizam doua petreceri, una cu bunicii, unchii si verii, iar cea de-a doua cu nasii si finii, cu tot cu copii ca sa avem mai mult spatiu de desfasurare tinand cont ca ne-am dorit ca in primul rand Anastasia sa se simta bine, sa simta ca e ziua ei si sa aiba spatiu de joaca.

Data fiind alegerea noastra, am inceput sa ma gandesc la ce urma sa pregatesc pentru invitati pentru ca asa cum iti mai spuneam si in alte posturi, incerc sa imi usurez cumva munca si sa pregatesc atat mancare, cat si dulciuri care sa poate fi consumate si de catre ea. In cele din urma am optat ca pentru prima petrecere sa fac tort cu fructe de padure si cheesecake de lamaie, iar pentru ce de-a doua, tort cu portocale si acest cheesecake cu fructe de padure a carui reteta o regasesti mai jos. In plus, aceasta cheesecake-ul dupa aceasta reteta poate fi oferit si copiilor incepand cu varsta de 1 an, frisca si biscutii cu putin zahar fiind indicate numai dupa aceasta varsta.

Ingrediente
  • 200 gr biscuiti digestivi sau populari

  • 120 gr unt daca folosesti biscuiti populari sau numai 100 daca ii folosesti pe cei digestivi

  • 250 gr smantana pentru frisca

  • 200 gr iaurt simplu

  • 200 gr crema de branza

  • 500 gr fructe de padure

  • 5 linguri de miere

  • 1 lamaie

  • 1 lg amidon

  • 50 ml apa

  • 15 gr Agar agar /15 gr gelatina

Modul de preparare

Se tapeteaza o forma de tort, preferabil din cea detasabila ca sa poti face transferul pe platou la final, cu hartie de copt.

Se amesteca biscuitii cu unt topit si se pun in forma de copt. In lipsa robotului de bucatarie, poti pune biscuitii intr-o punga, preferabil cu inchidere, si ii pisezi cu un sucitor ca si cum ai intinde o foaie de placinta. Dupa ce ai maruntit biscuitii, adaugi untul topit si omogenizezi bine. Dupa ce ai pus amestecul de biscuiti cu unt in forma de copt, il dai la rece, iar intre timp pregatesti crema.

Daca vei face crema cu gelatina si nu cu agar agar, atunci pune cele 10 grame de gelatina la inmuiat in putina apa.

Într-un castron bați smântâna pentru frișcă și apoi adaugi crema de brânză, iaurtul, pudra de vanilie și mierea. Omogenizezi, după care adaugi 250 grame fructe de pădure și amesteci ușor.

Intr-o craticioara se amesteca zeama de la o lamaie cu apa astfel incat sa ajungi la 100 ml lichid. Adaugi agar agarul sau gelatina inmuiata si pui pe foc foarte mic, pana se topeste.

Atentie: daca folosesti gelatina, fierberea acesteia ii distruge proprietatile asa ca e musai sa lasi pe foc numai pana ce se topeste. Daca folosesti agar agar, atunci acesta trebuie aduc la punctul de fierbere dupa are opresti focul.

Dupa ce iei craticioara de pe foc, amesteci usor pana se limpezeste putin, si lasi amestecul sa se raceasca putin.

Dupa ce zeama de lamaie cu agar agar (gelatina) s-a racit, se amesteca cu crema si se pune peste biscuiti dupa care se da din nou la rece.

Atentie: odata ce ai turnat amestecul peste crema, trebuie sa amesteci imediat pentru ca altfel se intareste (zeama de lamaie cu agar agar/gelatina) luand contact cu crema care e rece si nu vei mai putea omogeniza

Toppingul se pregateste la cateva ore dupa ce biscuitii si crema au stat la frigider. Astfel, storci 1 lamaie sau 1 portocala pe care o amesteci cu 50 ml apa, 200 grame fructe de padure si 1 lingura cu varf de amidon. Se pun pe foc, la foc mic, si se amesteca continuu pana se ingroasa. Se opreste focul si se amesteca pana devine lucioasa, transparenta. Se toarna peste crema, folosind o lingura mare pe dos, ca in imaginea de mai jos, si se intinde pe toata suprafata. Dupa ce ai adaugat si toppingul, bagi din nou cheesecakeul la frigider.

Inainte de a-l servi, il scoti din frigider si cu un cutit il desprinzi usor de marginile formei de copt. Dai deoparte forma detasabila, iar cu ajutorul unui cutit cu lama mai lata, il transferi usor de pe fundul formei de copt pe o farfurie, tragand usor de foaia de copt pentru a o inlatura. Pare o operatiune dificila, insa cu putina atentie, nu vei avea nicio problema pentru ca atat blatul, cat si crema si toppingul sunt bine legate dupa ce au stat la frigider.

Pofta buna!

Comentarios


bottom of page