Acum că a venit toamna și pentru următoarele luni găsesc dovleac plăcintar in piață și în magazine, a sosit momentul să îmi fac o listă cu preparate cu dovleac. Primul cu care am început a fost "crema de zahăr ars" fără zahăr, pe care am pregătit-o în primăvară în varianta cu căpșuni și zilele trecute cu nuci și stafide. Acum a venit rândul unor fursecuri cu dovleac și miros de toamnă pe care Anastasia le-a gustat și aseară când a ajuns acasă, însă a vrut musai unul și de dimineață când s-a trezit.
Fursecurile cu dovleac sunt ușor de pregătit și sunt potrivite ca și gustare, mai ales când pleci cu copilul de acasă pentru mai multe ore și vrei să te asiguri că ai o gustare sănătoasă la îndemână, dar și alături de un pahar cu lapte la micul dejun. Sunt din ingrediente relativ puține și aș spune că fără sirop de arțar, sunt potrivite și pentru bebeluși după vârsta de 8 luni, altfel abia după 12 luni moment la care poți folosi, din cănd în când, siropul de arțar în alimentația bebelușului.
#cookies #pumpkincookies #nosugaradded #fursecuri #farazahar #anastasiamouse #anastasiataste #babyfriendly #familyfriendly #8months
Ingrediente
Pentru aproximativ 30 fursecuri
2 căni cu făină
3 ouă
6 lingurițe unt
250 gr piure dovleac (aprox. 1 cană)
6 linguri iaurt (aprox. 150 - 200 gr, opțional - se adaugă dacă vrei să fie mai moi; personal le-am făcut și cu iaurt, dar și fără)
1 linguriță praf de copt
Un vărf bicarbonat
Zeamă de lămâie
3 lingurițe scorțișoară
Un vârf de sare (opțional)
3 linguri sirop arțar (opțional)
1 linguriță extract vanilie (sau un pliculeț zahăr vanilat)
1 cană fulgi de cocos
Modul de preparare
Topești untul și îl lași la răcit.
Într-un bol amesteci făina, praful de copt, sarea (opțional) și scorțișoara.
Într-un alt bol amesteci ouălele, dovleacul, siropul de arțar (opțional), iaurtul (opțional) și extractul de vanilie și omegenizezi. După aceea încorporezi untul, iar apoi, cu ajutorul unei spatule, încorporezi ingredientele uscate (făină, praf de copt, bicarbonat, scorțișoară). Lași deoparte pentru 10 minute.
Pornești cuptorul și îl setezi la 160 grade.
Adaugi fulgii de cocos într-un castron și, cu ajutorul unei linguri, iei din compoziția pregătită și pui în bolul cu fulgi de cocos. Rostogolești prin fulgi, iar apoi, cu ajutorul mâinii, formezi o biluță din aluat.
Bila astfel formată o pui în tavă, pe hârtie de copt, lăsând distanță între ele. Trebuie să te miști destul de repede.
Când tava este plină, o bagi în cuptorul preîncălzit pentru 14 minute. Scoați tava din cuptor, lasănd-o deoparte pentru 10 minute, iar apoi transferi fursecurile pe un grătar sau o farfurie pentru a se răci integral.
Continui să formezi biluțe pe care le coci până ce termini toată compoziția.
La final poți presăra din scorțișoară peste fursecuri.
Spor la prăjiturit!
Buna :) piureul de dovleac este crud sau gatit?
Hey Anca. Multumesc pentru feedback. Ajustez imediat. :)
La ingrediente apare si bicarbonatul dar nu l-am gasit mentionat in modul de preparare. Le-am facut fara si au iesit foarte gustoase, multumesc Mirabela pentru reteta.
Daca se poate sa specifici te rog cate grame de iaurt sunt 6 linguri, cred ca am pus mai mult ca aluatul a iesit extrem de lipicios si a fost nevoie sa mai adaug faina.