top of page

Galuste cu prune fara zahar


După ce luna trecută am făcut găluște cu căpșuni, acum a venit rândul găluștelor cu prune pe care mi le amintesc de la bunica. Ea le pregătea frecvent toamna sau în perioadele de post, înlocuind prunele cu gemul de prune pe care îl avea mereu în beci.

Găluștele cu prune sunt ușor de făcut dacă respecți câteva reguli cum ar fi să nu le lași la fiert mai mult decât e cazul că se vor sfărâma. Am aflat asta după ce am făcut de câteva ori, însă importan e că acum le pot pregăti și pentru Anastasia, în varianta fără zahăr adăugat. Bineînteles, cei dependenți de dulce, pot adăuga și zahăr, însă eu aleg să merg pe varianta fără, mai ales că prunele sunt suficient de dulci, fiind un preparat #babyfriendly potrivit chiar și pentru bebelusi după vârsta de 8 luni, daca excluzi siropul de arțar din compoziție, atlfel după 12 luni.

Ingrediente

Pentru 12 - 14 găluște, deși numărul diferă în funcție de dimensiunea lor

  • 900 gr cartofi, cântăriți fierți (6 cartofi medii spre mari)

  • 250 - 300 gr făină (folosesc de obicei făină 650 sau integrală, iar cantitatea necesara depinde si de tipul de cartofi folositi)

  • 6 linguri pesmet

  • 4 lingurițe unt

  • Pudră de vanilie / extract de vanilie /1 pliculeț zahăr vanilat (opțional)

  • 2 - 3 lingurițe scorțișoară

  • 8 linguri sirop de arțar

  • Un praf de sare (opțional)

  • 6 prune mari (din cele rotunde) sau 1 prune mici

Modul de preparare

Speli cartofii și îi pui la fiert cu tot cu coajă. Când sunt gata, îi lași puțin la răcit, după care îi cureți de coajă și îi dai pe răzătoare. Stiu că bunica îi dădea prin mașina de tocat, însă în absența ei, i-am dat pe răzătoare și aluatul a ieșit foarte bine.

Peste cartofii dați pe răzătoare, adaugi făina, 1 linguriță scorțișoară, siropul de arțar (opțional), pudra de vanilie și un praf de sare (opțional).

Se amestecă bine, iar apoi formezi un sul cu ajutorul foliei de bucătărie. Din sulul respectiv tai bucăți egale cu ajutorul unui cuțit astfel încât găluștele să aibă dimensiuni apropiate. O altă variantă ar fi să iei cu o lingură aluat din castron cât pentru o gălușcă, fără să fie nevoie să mai faci aluatul sul.

Până formezi găluștele, pui apă la fiert într-o oală încăpătoare.

Indiferent de metoda aleasă, după ce împarți aluatul în părți egale, pui în mijloc o prună sau jumătate de prună pe care o îmbraci în aluat. Vei obține niște mingiuțe cu fruct la interior. Aluatul e ușor lipicios așa că ajută dacă îți umezești mâinile cu apă atunci când le modelezi.

Când ai terminat de format găluștile, le adaugi la fiert în apă când aceasta dă în clocot. E musai să le pui ușor, ba chiar poți folosi o lingură. În prima fază se vor lăsa pe fundul oalei și se vor ridica în momentul când sunt fierte. Dacă le lași mai mult de 30 - 60 secunde să mai fiarbă din momentul în care se ridică la suprafață, este posibil să se sfărâme și să iasă fructul, așa că îti recomand să te miști foarte repede.

Imediat după ce ai pus găluștele la fiert, într-o tigaie pui untul în care tragi pesmetul și scorțișoară până devide ușor maroniu. Dacă vrei, poți adăuga și 2 - 3 linguri de zahăr, însă cum eu optez pentru o alimentație fără zahăr, am omis acest pas. Poți adăuga și zahăr vanilat dacă dorești ca să fie mai parfumate.

După ce scoți găluștele din apa în care au fiert cu ajutorul unui spumar, le scurgi și le dai prin amestecul cu pesmet. Le pui apoi pe o farfurie și le lași la răcit înainte de a le servi.

Găluștele se păstrează foarte bine în frigider, într-un recipient bine închis până la 3 zile.

Poftă bună!

Comments


bottom of page