Atât Anastasiei, cât și mie, ne plac prăjiturile cu mere. Și cum caut mereu variante de dulciuri sănătoase, pe care să le putem mănca împreună, am făcut această prăjitură cu mere, care poate fi servită ca desert sau chiar ca si mic dejun. Să îți spun că ai nevoie de numai 4 ingrediente pe care le ai în casă in majoritatea timpului?!
Personal optez pentru mese cât mai nutritive, am înlocuit făină cu o pudră proteică de calitate. Bineînțeles că la fel de bine poti folosi făină în locul pudrei.
Cum rețeta este una ce poate fi adaptată în funcție de vârsta și nevoile celor mici, inclusiv pentru bebe începând cu vârsta de 12 luni, pudra proteică poate fi înlocuită cu făină, iar stevia sau eritritolul cu sirop de arțar sau agave sau chiar miere. Cert e că are un gust senzațional.
Ingrediente
3 ouă
3 linguri stevia ( sau eritritol sau sirop arțar sau sirop agave sau miere)
6 linguri pudră proteică sau făină
6 mere
scorțișoară (opțional)
Modul de preparare
Într-un castron pui ouălele cu stevia și amesteci bine, de preferat cu un mixer, până ce stevia se topește. Încorporezi pudra proteică/făina cu ajutorul mixerului sau al unei linguri.
Pornești cuptorul și îl setezi la 170 (foc mediu).
Merele le speli și le tai feliuțe.
Într-o formă de copt (am folosit o formă de tort cu marginea detașabilă și diametru 22) pe care o tapetezi cu hârtie de copt, torni jumătate din compoziție.
Peste compoziție așezi merele tăiate feliuțe, presari scorțișoara, iar deasupra adaugi restul de compoziție și o așezi cu o lingură ca să acopere merele.
Bagi tava în cuptorul preîncălzit la 170 grade (aer circulant) sau foc mediu pentru aproximativ 50 minute.
Scoți tava din cuptor și aștepți să se răcească înainte de a o servi.
Spor la prăjiturit!
Comentários